Ţării cât mai multă piele (dezgolită)

Am văzut aseară la televizor două spoturi publicitare care mi-au părut că fac parte dintr-o campanie de promovare a site-ului Antenei 3 (aici s-ar putea să mă înşel, nu am fost prea atent). Ce m-a distrat şi îngreţoşat în acelaşi timp a fost faptul că cele două spoturi, care promovau fiecare o altă secţiune a site-ului, făceau uz ambele de imagini cu fete dezbrăcate şi semidezbrăcate. Secţiunile promovate erau Monden (parcă) şi sport.

Se pare că cei ce au făcut spoturile au aflat mai târziu că "sexul vinde" aşa că acum încearcă să recupereze timpul pierdut. Aştept spotul pentru secţiunea politică.

Nu am învăţat nimic

Clasic. Văzându-ne cu sacii în căruţă şi cu sufletul în UE, am început să mormăim, când mai şoptit, când mai tare: ia mai dă-i şi dracului pe europenii aştia cu pretenţiile lor. Ultima dovadă este propunerea Partidului Conservator de numire în Consiliul Naţional de Integritate a Rodicăi Stănoiu, fostul ministru al Justişiei pe timpul PSD, sărită, de când cu dezvăluirile CNSAS cu privire la trecutul dânsei la PC. Acelaşi PC care se vrea reprezentantul clasei mijlocii. A spune că această propunere e o sfidare e un eufemism. E o înjurătură şi o bătaie de joc la adresa celor care au crezut că s-a urnit ceva în ţară.

Ne apropiem iar, încet-încet, de Congo.

Later edit, a doua zi: Partidul Conservator şi-a modificat propunerea, Rodica Stănoiu nu mai este candidatul PC la CNI. Tres bien, dar părerea mea despre Voiculescu şi ai lui nu s-a schimbat o iotă.

Michaeeeeellllllllllllll...

În sfărşit. Lucrurile s-au mai aşezat pe acilea, aşa că reîncepem ...

Am fost la concert. Concertul. George Michael. La Bucureşti. Pe Lia Manoliu. Stadionul, nu doamna.

E primul concert de o asemenea ţinută la care merg. Am ratat Depeche Mode, nu m-a atras Michael Jackson, aşa că a fost primul. Să zic că am fost impresionat e prea puţin. Am văzut în sfârşit ce înseamnă profesionismul în muzică. Scenografia, regia, jocurile de lumini, sonorizarea, scena au fost impresionante.

Lume nu a fost foarte multă, după ochiul meu neantrenat în jur de 35.000 de oameni. Foarte mulţi trecuţi de 30 de ani, mulţi cu copii. Organizarea românească s-a văzut şi acum, cozile interminabile de la unele intrări, în timp ce altele erau închise. Preţurile mari la produsele pe care le puteai cumpăra din stadion, oferta foarte limitată (apă minerală şi plată, cola şi fanta, bere fără alcool, chipsuri şi îngheţată). Doar trei firme au avut voie să aibă standuri în stadion, de aici oferta foarte slabă. Nici un pachet de şerveţele să îţi ştergi scaunul udat de ploaie nu aveai de unde să îţi iei. Măcar nu ne-a plouat în timpul concertului, ba chiar s-a făcut o spărtură în nori chiar deasupra stadionului. De la waţi, probabil.

Am lăsat la urmă ce mi-a plăcut cel mai mult. Vocea. S-a auzit mai bine chiar decât de pe un cd (bine, bine, am fost eu impresionat şi impresionabil). Şi stăteam destul de în spate. Ce-ar fi fost să fim lângă scenă ...

Mai vreau. Aştept Robbie.