Realitatea ireală

Mă uitam destul de des la Realitatea TV. E un obicei ce mi-a rămas din 2004, de la campania electorală de atunci, când era singurul post de televiziune la care puteai să vezi emisiuni cât de cât echilibrate. Acum nu mă mai uit aşa de des pentru că nu mă mai uit la televizor, dar când se întâmplă să pornesc televizorul şi pentru altceva decât vre-un film pe DVD tot pe Realitatea ajung.

Părerea mea despre post se schimbă însă, încet-încet, şi nu în bine. Ieri, cea mai importantă ştire a fost moartea unui jandarm paraşutist a cărui paraşută nu s-a deschis. În direct a intrat unul din medicii SMURD chemaţi de urgenţă.Iar prezentatoarea ştirilor îl întreabă în două rânduri, iniţial mai voalat, apoi de-a dreptul, care au fost traumatismele de pe urma cărora a survenit decesul. Domnişoară Liana Pătraş, acel paraşutist a sărit din avion iar paraşuta nu s-a deschis. Ce ar fi trebuit să vă spună medicul, că l-a găsit împrăştiat pe 500 de metri pătraţi sau că nu a rămas decât o pată roşie în locul unde a căzut? Credeam că standardele acestei televiziuni sunt mai înalte. M-am şi uitat la ceas, să nu cumva să fi nimerit din greşeală la ştirile de la ora 5.

CNN-ul României. Măcar nişte scuze amărâte ar fi trebuit date după o aşa ne-simţire.

Toţi ca brazii

Avem un executiv de toată coma, cum ar zice bunica. Nu înţeleg cum de pot să îşi dea cu stângul în dreptul atât de vizibil, de spectaculos şi de insistent. Să luăm câţiva miniştri la rând şi să vedem cu ce s-au ocupat în ultima vreme:

Domnul Chiuariu, Ministrul Justiţiei: Boroboaţa este fără precedent în 17 ani în care românii au văzut multe. Scrisoarea pe care chipurile nu a văzut-o şi semnat-o către Comisia Europeană pentru atenuarea tonului laudativ la adresa DNA este - englezii o zic mai bine - mind-boggling. În sensul cel mai rău. Acest ministru ar fi trebuit, atunci când s-a aflat de scrisoare, să îşi dea demisia din plonjon, ca să zic aşa. Asta ar fi trebuit să se întâmple într-o ţară normală.

Domnul Remeş, Ministrul Agriculturii: Ne-a anunţat candid că nu trebuie să ne îngrijoreze seceta, pentru că doar 18-19 milioane de români mănâncă pâine. Aşa că putem sta liniştiţi. Ce caută un asemenea personaj mărginit, agramat şi agresiv în Guvernul unei ţări europene este un lucru care mă depăşeşte.

Domnul Cioroianu, Ministrul Afacerilor Externe: A avut o prestaţie sub orice critică la întâlnirea cu Condoleezza Rice, iar mai apoi am aflat că unul dintre motive este că nu ştie prea bine limba engleză. Ulterior a transpirat faptul că a fost tratat pe aeroport ca un turist obişnuit. Şi a permis asta. Un oficial de rang înalt dintr-o ţară aliată SUA în războaiele din Irak şi Afganistan. Sub orice critică.

Domnul Meleşcanu, Ministrul Apărării Naţionale: A propus, tam-nesam, într-o dimineaţă, realizarea unor exerciţii militare comune România-Bulgaria-Rusia-SUA. Problema era că nici una dintre celelalte părţi nu fusese consultată. Bulgarii au fost sideraţi, americanii s-au făcut că nu aud, cred că de jenă, iar ruşii au răspuns acid, punându-l la punct pe învăţăcelul Meleşcanu şi sugerându-i că asemenea iniţiative au un drum al lor care nu poate fi şuntat doar pentru că cineva are nevoie de expunere mediatică.

Domnul Tăriceanu, Prim-Ministru: După ce a explicat, de mai multe ori, cu lux de amănunte şi foarte convingător, că anul acesta nu se poate face o mărire a punctului de pensie, deoarece nu există resursele bugetare pentru acest lucru, a devenit amnezic peste noapte (ar trebui să zic peste o întâlnire cu domnul Hrebenciuc) şi a anunţat triumfător că guvernul lui va mări punctul de pensie pentru că îi permite creşterea economică (aici o menţiune ar merita şi domnul Vosganian, pentru că a permis o asemenea măsură populistă şi periculoasă). Şi tot acest circ a fost făcut pentru ca domnul Tăriceanu să îşi poată păstra scaunul.

Nu mai trag nici o concluzie, acţiunile distinşilor domni vorbesc singure. Aşa cum am putea vorbi şi noi, nu peste multă vreme.