Mici fragmente de România

Am fost câteva zile în Deltă, la pescuit.
Cu ce am rămas după traversarea de două ori a României:

• 5 dimineaţa nu este o oră prea matinală pentru 200 de ţuică – în Sulina
• barcagii cărora dacă le-ar fi controlată periodic alcolemia economia Deltei s-ar duce pe apa sâmbetei – tot în Sulina
• câmpuri pline cu violete – pe lângă Întorsura Buzăului
• o poartă de cimitir în mijlocul câmpului pustiu – între Brăila şi Buzău
• ţărani pentru care comuniunea cu natura înseamnă să arunce peturile de Burger şi ambalajele de cornuri cu ciocolată în şanţul de pe marginea drumului – peste tot
• telefoane mobile – în toate satele prin care am trecut
• antene parabolice (majoritatea DigiTV) la orice colibă de chirpici – din Deltă până în secuime
• drumuri decente – în afara oraşelor
• unul din zece şoferi români e prea tupeist, unul din o sută e nebun inconştient – pe toate drumurile
• există, deşi pare un oximoron, wc turcesc de lux – la o pizzerie în Tulcea
• peştii nu trag după valoarea undiţelor ci după valoarea pescarului – pe braţe, lacuri şi ghioluri
• nu toţi cosaşii şi-au luat motocositoare – prin Covasna
• poliţia rutieră, care poate pune panouri cu „Viaţa are prioritate” din 10 în 10 kilometri, dar nu poate să tragă nişte marcaje pe un drum – între Tulcea şi Brăila
• câini vagabonzi în cantităţi industriale – în Sulina şi Tulcea

Vacanţă cu şi fără români

Am fost vara asta o săptămână în Creta. A fost prima dată când am fost în Grecia, şi prima dată când am ales să mă duc într-o staţiune să-i zicem de lux. Concluzia, dacă nu mai vreţi să citiţi, este să mergeţi în Creta (cel puţin în complexul Aldemar) dar să nu o faceţi prin firme de turism româneşti.

Firma în cauză se numeşte Wens Tours. Brambureala de acolo te face să te întrebi de ce mai au clienţi când îi tratează în halul în care ne-au tratat pe noi.

Unul dintre criteriile pentru care am ales oferta firmei respective a fost zborul cu un avion charter direct din Cluj-Napoca, pentru a evita un drum până la Bucureşti. Cu mai puţin de o lună înainte de plecare ne-au anunţat că „au pierdut charterul” şi că încă nu se ştie de unde vom zbura spre Heraklion. Au găsit până la urmă un zbor din Târgu-Mureş. Am acceptat deoarece timpul era scurt şi nu vroiam să începem să căutăm alte oferte. Cu o săptămână înainte de plecare ne-au spus că nici zborul din Târgu-Mureş nu mai e disponibil şi că singua posibilitate este să luăm avionul din Bucureşti. Nici vorbă de reducere de preţ sau de rambursarea costului călătoriei dus-întors până în capitală.

Odată ajunşi la Heraklion, lucrurile s-au schimbat. Taxiurile ne aşteptau la aeroport pentru a ne duce la hotel. Eu şi iubita mea am avut cazare în Aldemar Royal Knossos Village, într-un bungalow cu un etaj. Condiţile au fost ireproşabile. Mâncarea a fost excelentă şi foarte variată, eram la 1 minut de piscina principală a complexului şi la 1 minut şi 10 secunde de plajă. Marea era foarte limpede şi caldă, barurile multe şi variate, animatorii drăguţi şi nu agasanţi. Peştii veneau până la 2 metri de mal şi ni se plimbau printre picioare.

Am văzut şi insula Santorini, cu casele ei albe parcă săpate în stâncă şi cu măgăruşii pe post de telecabină. Aici ne-am întâlnit cu un ghid, o româncă stabilită în Grecia, care avea în grijă grupul de români strânşi din toate colţurile Cretei pentru minicroazieră. Doamna respectivă se purta ca un sergent major cu plutonul de proaspăt recruţi. Noi am ales să nu mergem cu ei, cu toate insistenţele doamnei, dar din ce ne-au spus cei ce au fost, le-a trasat foarte strict programul: aici fotografiaţi, la restaurantul ăsta mâncaţi, la magazinul ăsta faceţi cumpărăturile, acum alergaţi la autocar. Micile afaceri colaterale ale unei românce „descurcăreţe”.

Complexul Aldemar e o grădină luxuriantă în mijlocul unui aproape deşert. Fiecare plantă e irigată subteran. Personalul nu prea ştie să îşi spună nu; orice le ceri se poate realiza.

În concluzie, odată ajunşi acolo, a fost un vis.

PS: Am dat golul de aur într-un meci de polo şi am ajuns în finala campionatului de tenis de masă.