Dune. Casele

Editura Millennium Press a început să publice traducerile în română ale prequel-urilor la seria Dune scrise de Frank Herbert. Au apărut până acum Dune. Casa Atreides și Dune. Casa Harkonnen.

Le-am recitit acum în română și din păcate nu mi-am schimbat părerea despre ele. Pentru cei care mă cunosc nu e un secret că sunt un pasionat al operei lui Frank Herbert și mai ales al universului Dune. Bogăția acestui univers lasă amplu loc de alte cărți, iar Brian Herbert, fiul lui Frank, împreună cu Kevin J. Anderson, a încercat să facă exact asta, răspunzând dorințelor milioanelor de fani. Le-a reușit doar pe jumătate.

Numele personajelor sunt cele pe care le cunosc din opera lui Frank Herbert, locurile îmi sunt familiare, dar e parcă o schiță alb-negru, fugară, făcută la o oră de desen de un copil fără prea mult talent, față de o frescă a lui Rafael. Nu e Dune, parcă. Poate un univers paralel, care seamănă cu Dune. Să explic:

Personajele: Poartă același nume, arată la fel, dar parcă le-a scăzut IQ-ul cu 50-60 de puncte. M-a încântat întotdeauna încrederea lui Frank Herbert în posibilitățile ființei umane de a se depăși constant și de a descoperi noi și noi posibilități de utilizare și de potențare ale talentelor oamenilor, fără a aluneca însă pe teritoriul magiei. Acesta este de fapt scheletul pe care e construită opera lui Frank Herbert. Dialogul era o delectare, iar gândurile și părerile personajelor te făceau să le recitești o dată și încă o dată pentru a surprinde toate subtilitățile. Această savoare deosebită s-a pierdut.

Repetițiile: Autorii se simt obligați să repete la nesfârșit același lucru, să recapituleze, să reafirme. Am de multe ori impresia că mă tratează pe mine, cititorul, ca pe un copil with limited attention span (nu am găsit traducere satisfăcătoare, e seară și am băut prea multă socată). Cărțile originale mă puneau să gândesc. Provocarea intelectuală s-a pierdut și ea în bună măsură.

Scriitura: Frank Herbert avea un talent de a nu spune lucrurilor pe nume, ci de a da indicii. Brian și Kevin trebuie să explice totate acțiunile, nimic nu se întâmplă în fundal, nimic nu e sugerat, totul e rostit în gura mare. Finețea scriiturii s-a pierdut și ea.

Bogăția de idei: În saga originală, tapiseria narațiunii era îmbibată cu filosofie, ecologie, selecţie naturală, politică, religie. Casa Harkkonen și Casa Atreides sunt doar puțin mai mult decât niște romane de aventuri. Complexitatea uneori derutantă dar întotdeauna delicioasă s-a pierdut de asemenea.

Atunci, de ce le mai citesc? Pentru că, după cum am mai spus, nu pot rezista nici unei invitații care are scrisă pe copertă numele de Dune. Comparate cu volumele originale, aceste cărți sunt, în opinia mea, mediocre. Dacă le citim ca opere de sine stătătoare, sunt o lectură agreabilă.

Sau poate sunt eu prea rău.

75 din 44

Previzibilul s-a întâmplat. Traian Băsescu a revenit în funcţia de preşedinte, prin vot popular. Asta era de aşteptat. Sunt şi lucruri mai puţin aşteptate:
1. Prezenţa destul de consistentă la vot. 44% din alegători, în condiţiile în care listele electorale sunt , eufemistic vorbind, neactualizate, a fost referendum şi s-a desfăşurat şi sîmbăta - de aici şi prezenţa mai slabă la sate - este surprinzătoare.
2. Agitaţia stârnită în partidele coaliţiei anti-Băsescu de eşec. Atât în PSD cât şi în PNL apele s-au tulburat rău de tot, iar lideri vocali şi cunoscuţi din aceste partide încearcă să preia puterea sau măcar să dea jos conducerile care au târât partidele într-o aventură păguboasă.
3. Neputinţa lui Mircea Geoană, Călin Popescu-Tăriceanu şi Dan Voiculescu de a accepta înfrângerea şi căutarea scuzelor în procentul de 44% prezenţă la urne, procent "atins" şi din pricina beţelor în roate puse chiar de ei.

Am văzut ieri la televizor declaraţii ale conducătorilor acestor partide care se atacau la ideea că cineva ar trebui să fie făcut responsabil pentru acest eşec. Argumentul lor era că ei au acţionat în limitele legii, constituţional, aşa că nu au ce să îşi reproşeze. Au dreptate. Lupta a fost dusă legal, cu argumente politice, atunci când cele constituţionale nu au ţinut. E o singură problemă.

Au pierdut.

Nu prea îmi place de Băsescu

Motto: O corabie adevărată se leagănă.

E adevărat. Nu prea îmi place de el . E prea din topor pentru un şef de stat. E foarte greu să discute cineva cu el, pentru că îi place să se audă vorbind şi crede că el are dreptate întotdeauna. Nu prea ştie să negocieze, nu ia aminte la sfaturile altora (nici la cele date de apropiaţi) şi e prea impulsiv. Cred că, de fiecare dată când dă un interviu în direct, consilierii lui sunt la limita atacului de cord. E prea abraziv. Şi nu îmi place nici ochiul lui stâng pe jumătate închis, aşa cum nu îmi plăcea nici şuviţa fluturândă.

Nu îmi plac parlamentarii care l-au suspendat. Nu îmi place încălecarea Constituţiei şi a legilor (nu am spus încălcarea, să fie clar). Nu îmi place că se dau sau se schimbă legi cu adresă. Nu îmi place că, după ce am intrat în UE au început să revină la vechile practici (vezi anularea datoriilor unor societăţi comerciale). Nu îmi place că totul s-a transformat într-o vendetă personală, pentru care se schimbă regulile în cursul jocului (adică fuck recomandările Conventiei de la Veneţia, noi putem schimba legea referendumului cu 2 săptămâni înainte). Nu îmi place că noul ministru al Justiţiei schimbă un procuror şef de secţie al DNA, care instrumentează dosare ale unor politicieni importanţi, la 11 noaptea, fără argumentaţie, şi cere ca discuţia cu CSM să nu fie făcută publică, pentru ca să se poată vorbi sincer (interesant argument). Nu îmi place nici că acelaşi ministru al Justiţiei pare să fi dat un telefon şefului DNA în care s-a interesat de dosare şi a cerut ca ele să nu fie finalizate până la referendum. Nu îmi place că PRM, UDMR, PSD şi PNL au ajuns să voteze voios la fel, arătând foarte clar că interesele transcend micile obstacole ca ideologia sau onoarea.

Nu îmi plac multe. Dar ştiu cum voi vota la referendum. Voi vota NU. Nu e vorba de alegerea răului cel mai mic, e vorba de alegerea celui care poate să legene corabia.

Soare, grătare, fotbal...

... adică o conferinţă studenţească organizată ca la carte. Adio profesori spilcuiţi, cu cămaşă albă şi cravată neagră, care stau pe scaune aranjate ca la cinematograf, cu masa prezidiului, cu aranjamente florale şi organizatori înţepaţi. Se poate şi altfel, cu lucrări prezentate cu mai mult sau mai puţin talent, dar cu mult mai puţină morgă. Cu discuţii animate şi cu glume fine bine plasate. Cu ambiţii scânteinde pe terenul de sport, nu pe la colţuri. Cu apă minerală bună, de care nu a auzit nimeni. Cu internet wireless in the middle of nowhere. Cu cărăbuşi de mai bâzâind încontinuu. Şi cu mulţi oameni. Nu cu O mare, nu boldat, nu subliniat. E de ajuns.

Nu se mai termină

Se pare că pentru parlamentari nu există limită în încercarea de a-l termina politic pe Băsescu. Hotărârea Parlamentului (ce, ca să vez, nu poate fi atacată la Curtea Constituţională) prin care, în caz de invalidare a referendumului (adică în cazul în care 9 milioane de români nu votează), rămâne la latitudinea parlamentarilor "cursul de urmat" e o mişcare atât de mârşavă că nu poţi să nu ai o umbră de admiraţie pentru cel care le-a dat ideea. Că pentru asta au fentat Constituţia nu mai contează, oricum, pentru ei, de ceva vreme, cuvântul fundamental din sintagma Legea Fundamentală mi se pare că a ajuns să derive de la altceva decât de la fundament. Pe lângă asta, mai sunt şi ofuscaţi când sunt întrebaţi de ce Parlamentul e singura instituţie care răspunde doar în faţa sie înseşi.

LE: Parlamentarii dau încă o dată dovada inteligenţei nemăsurate. Comisia pentru stabilirea timpilor de antenă, condusă de ineluctabilul Adrian Păunescu, a decis să nu îi acorde lui Traian Băsescu timp de antenă la televiziunea şi radioul publice în timpul campaniei electorale pentru referendum. Adică cel asupra căruia va trebui să ne pronunţăm nu are dreptul, în viziunea parlamentarilor din comisie, să îşi expună opiniile. Iarăşi, totul e legal şi constituţional, în spiritul şi litera legii, nu?
E de-a dreptul orwellian.

Take us to your leader ...

Poate aţi aflat, s-a descoperit prima planetă extrasolară care se află în zona habitabilă a unei stele. În limbajul pământenilor, asta înseamnă că există toate condiţiile ca planeta să aibă la suprafaţă apă în stare lichidă, ceea ce creşte foarte mult şansele de apariţie a vieţii. Descoperirea vine la puţin timp după anunţarea probabilităţii existenţei vaporilor de apă în atmosfera unei planete din afara sistemului solar.
Cum planeta de care vorbeam la început nu este foarte departe (relativ vorbind) de noi, la ceva mai mult de 20 de ani lumină, ea devine o candidată clară la o viitoare colonizare. Asta, bineînţeles, dacă micii omuleţi verzi de acolo nu ne vor coloniza ei mai întâi. Oricum, eu mi-am reţinut locul la geam pe Enterprise.

Cotidianul Libertatea a anunţat deja că va publica peste puţine zile primele poze cu extraterestre îmbrăcate sumar. Nu pierdeţi ediţia specială.

Găgăuţii şi guşaţii ...

Mie mi se face greaţă când văd cine se adună să ne dea nouă lecţii de moralitate. Discursurile din parlament pe marginea suspendării au trecut deseori graniţa ridico-penibilului. Aşa am aflat că mandatul preşedintelui a fost de la bun început soldat eşecului pentru că nu a fost binecuvântat de Teoctist şi din cauza asta am avut noi inundaţii mai an.
La sfârşit, Geoană şi Tăriceanu se călcau pe bombeuri care să se împăuneze cu victoria "forţelor democratice". Hai să fim serioşi, cât credeţi că va rezista coaliţia asta făcută pe sub masă? Cât mai avem până încep să îşi dea şuturi la glezne? Cine poate câştiga din acest război, PNL-ul, cu o bază electorală din ce în ce mai îngustă şi fără experienţa loviturilor sub centură (e drept, învaţă repede, dar mai au până să ajungă la gradul de Mare Maestru) sau PSD-ul, cu un scor electoral cel puţin dublu şi cu oameni plantaţi prin locuri nevăzute sau esenţiale (că doar bileţelele alea ordinare nu i-au venit lui Geoană prin fax de la Andreea Marin). Ce împiedică PSD-ul să depună o moţiune de cenzură şi să formeze un nou guvern? Asta fără atât de ceruta la televizor şi evitata în realitate întoarcere la electorat.
E clar că mândra noastră constituţie e făcută cu picioarele. Dar ar trebui să se urmărească spiritul şi nu neapărat litera.
Băsescu fost un preşedinte "prea jucător" cât era în funcţie şi îi trăgea virtual de urechi (că altceva nu avea ce să le facă) pe parlamentari că nu rezolvă probleme grave şi a devenit brusc "prea puţin jucător" odată suspendat, pentru că "doar a vorbit despre reforma în justiţie şi nu a acţionat". Mă laşi? Cât de prost mă credeţi? Asta mă înfurie de fapt cel mai tare: sunt luat de fraier. Se aşteaptă să cred un lucru pentru ca peste cinci minute să fiu convins de opusul lui. Parcă românii sunt toţi schizofrenici.

Aseară, la Realitatea TV, Cornel Nistorescu încerca să ne explice că e bine că Băsescu a fost suspendat. Că e un tiran care ne-ar fi tras în ţeapă pe toţi. Repet, Cornel Nistorescu. Talentatul ziarist care a smuls o lacrimă tuturor celor ce au citit superbul editorial de după 11 septembrie 2001. Cel ale cărui articole le căutam în Evenimentul Zilei. Auzisem de mai demult că a trecut în tabăra PSD, cu arme, bagaje şi Foaia Transilvană, dar nu credeam că a ajuns atât de departe. Sic transit gloria mundi. Pentru oareşce dolari, actually...

Urşii captivi şi campania Libearty

Îmi fac şi eu datoria şi mă alătur celor care încearcă să determine eliberarea urşilor ţinuţi în captivitate pentru îmbogăţirea unor patroni care nu au nimic în comun nici cu oamenii nici cu animalele. Campania, reflectată la început de HotNews a stârnit reacţii destul de consistente, şi în presă şi în blogosferă. Sper ca urşii să poată fi eliberaţi şi duşi în rezervaţie cât mai curând.

PS: Mă cheamă Urs, şi sunt mândru de numele meu.

Surprize, surprize

Unul din motivele pentru care îmi place mai mult Băsescu decât Tăriceanu: cum pare să ştie mult mai bine să prindă pe picior greşit toată suflarea politică şi să îi pună într-o situaţie de "lose-lose". Comentariile dinspre PSD, PNL şi PRM au fost savuroase în asemănarea lor.

A tunat şi i-a adunat.

Pesti, soare şi români

Am fost la pescuit. Două zile de stat pe malul bălţii şi de privit bambine care se mişcau doar când înercam să mănânc un sandviş.
Dimineţile a fost frig, după-amiezile au fost însorite, aşa că acum mă ustură urechile (mai ales cea stângă) şi nasul, care mai sunt şi roşii ca racul. De prins am prins caraşi, şi cu icre în ei. Îi pregătim sambătă, la cuptor, cu legume.
Normal că a trebuit să curăţăm puţin locul unde ne-am aşezat, pentru că altfel nu am fi avut cum să ne punem scaunele şi undiţele. Pe mine încă mă umple de uimire cum pot oamenii să îşi lase fără nici o jenă gunoiul acolo unde au stat, răspândit într-un strat cât mai subţire, ca să acopere cât mai mult teren. Pe ăştia eu i-aş deporta în Congo. Nu daţi băieţi banii pe educaţie, că dacă ai "gip" nu contează că te îneci de la miros. De asta există odorizante.